Din blestemele Babilonului: minciună unui fost ostaș în slujba țării

Știm deja cum, în mai 2004, așa-numita „bătălie” de la Nassyria a devenit subiect de presă, fiind promovată în mass-media românească prin relatările corespondentului TVR și RRA, Radu Dobrițoiu. Acesta a susținut că unitatea românească implicată în conflict ar fi participat la prima bătălie după al Doilea Război Mondial, alături de brigada mecanizată italiană Ariete, înfruntând forțele rebele Shia’a. Cu toate acestea, analiza mai atentă a evenimentelor și mărturiile documentare arată că românii au fost implicați într-o patrulare sau, în cel mai bun caz, o expediție punitivă, la mai bine de o lună după finalizarea luptelor majore din Nassyria, deja gestionate de forțele italiene și americane.

Din datele obținute, Ciucă nici măcar nu a fost prezent în acel atac, așteptând pesemne fax și voie de la București. În esență, mitologia care s-a construit în jurul lui și care-l proslăvea cu rang de participant, țintuit sub focul inamic este absolut falsă. Era lumina cortului și focul mâncării picante din popotă! El nu a fost parte în marea gâlceavă, ca să nu-i spunem bătălie, de la Nassyria!

Scroll to Top